vineri, 26 noiembrie 2010

Goliciune

Atat de triste imi par zilele si atat de departe noptile... uneori imi caut sufletul printre vorbe aruncate in vant. Caut ceea ce nu am fost niciodata dar am avut mereu. Departe de toate ma vad pe mine dezvelita de tot ceea ce inseamna simtire, trairi profunde, simtiri, suflet. Atat de departe incat mi-e greu sa recunosc ca un strain traieste in mine. Un strain care m-a jefuit de tot ce ar mai putea insemna speranta, curaj, iubire. Si totusi, sunt eu. Cea care e mereu acolo pentru ceilalti, acolo cand sufletele ratacite isi cauta alinarea. Cea care zambeste, desi in suflet are o furtuna. Mereu acolo cand trebuie, pentru ca fericirea celor care cauta putina nadejde imi umple sufletul. Si cand le simt sufletul usurat de povara ce si-o lasa prin vorbe, uit de tot ce inseamna greutate in existenta mea. Si totusi... acum un strain asculta, sfatuieste, ofera. Eu, cea care mereu a oferit si s-a bucurat de bucuria celorlati, sunt atat de departe de toate incat uneori incerc sa ma strig. Ma caut peste tot, ma caut in ceilalti, ma caut in trecut, dar nu regasesc nimic din ceea ce caut. Poate ca nu prea stiu ce sa caut.

Ma simt goala de orice simtire... Ma caut dar nu ma mai regaesc...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu