vineri, 26 noiembrie 2010

Goliciune

Atat de triste imi par zilele si atat de departe noptile... uneori imi caut sufletul printre vorbe aruncate in vant. Caut ceea ce nu am fost niciodata dar am avut mereu. Departe de toate ma vad pe mine dezvelita de tot ceea ce inseamna simtire, trairi profunde, simtiri, suflet. Atat de departe incat mi-e greu sa recunosc ca un strain traieste in mine. Un strain care m-a jefuit de tot ce ar mai putea insemna speranta, curaj, iubire. Si totusi, sunt eu. Cea care e mereu acolo pentru ceilalti, acolo cand sufletele ratacite isi cauta alinarea. Cea care zambeste, desi in suflet are o furtuna. Mereu acolo cand trebuie, pentru ca fericirea celor care cauta putina nadejde imi umple sufletul. Si cand le simt sufletul usurat de povara ce si-o lasa prin vorbe, uit de tot ce inseamna greutate in existenta mea. Si totusi... acum un strain asculta, sfatuieste, ofera. Eu, cea care mereu a oferit si s-a bucurat de bucuria celorlati, sunt atat de departe de toate incat uneori incerc sa ma strig. Ma caut peste tot, ma caut in ceilalti, ma caut in trecut, dar nu regasesc nimic din ceea ce caut. Poate ca nu prea stiu ce sa caut.

Ma simt goala de orice simtire... Ma caut dar nu ma mai regaesc...

luni, 1 noiembrie 2010

Pe post de titlu

E atat de trist sa cauti in jur si sa nu gasesti nici pe departe ceea ce iti doresti. Asta daca esti capabil sa stii ce iti doresti. Am fost azi la iluminatie. In fata cimitirului Hajongard era plin de copii care incercau sa vanda lumanari si flori si coroane care mai de care mai pompoase. Am vazut atata puritate, atata sinceritate in ochii lor. Dar un zambet atat de murdar. Am simtit dorinta lor de a face ceva de care sa se simta mandri. Dar am simtit si marsavia oamenilor de la care au invatat sa faca asta. I-am refuzat, dar parca m-a durut sufletul sa ii cert, sa le cer sa nu vina dupa mine. Eram convinsa ca o sa ma injure imediat ce o sa trec de ei. Ceva din mine spera totusi sa mai existe gingasia infantila in ei. Si a existat! Macar de aparenta. Macar nu le-am auzit gandurile galagioase. Macar ceva m-a facut sa cred ca exista si suflete bune in lume. Cand m-am intors, erau tot acolo, cu strategia lor de marketing. Mi-am afundat nasul in fular si m-am intrebat cata bataie o sa primeasca daca se intorc cu marfa acasa. Si daca nu cumva ar "incasa" mai multi pumni daca vand marfa prea ieftin. Si ca peste 20 ani o sa isi bata copilul pentru ca nu a stiut sa cerseasca sau sa vanda marfa in functie de ocazie.
Era frig si mi-am indesat mainile in buzunar.
E atat de toamna incat copacii goi imi dezbraca sufletul de orice speranta.